Stravechea balada Miorita ca expresie a transcendentei si comuniunii cu Dumnezeu

"De când mă știu m-au mișcat profund datinile și tradițiile noastre românești, pline de viață, înțelepciune și mister. Bucuria jocului popular, dorul arzător al doinelor, dulceața graiului, frumusețea costumelor, împlinirea sensurilor analogice ale obiceiurilor, hazul snoavelor, profunzimea zicătorilor, inteligența ghicitorilor, taina destinelor din balade și basme - acestea toate au vorbit sufletului meu într-un mod direct și clar cu fiecare ocazie. Emoția vie pe care mulți dintre noi, românii, o trăim intens atunci când, prin intermediul folclorului, ne reconectăm cu sufletul neamului românesc este de fiecare dată aceeași, ca o reamintire a ceea ce suntem cu adevărat, o trezire tainică inefabilă, o revenire la viață ca armonie și bucurie, dar fără a o putea explica logic. Nu știm cum se face, dar postura ni se îndreaptă, ochii devin strălucitori și năzdrăvani, suntem mai vii, mai entuziaști. Dacă la unele popoare se poate vorbi de un sistem practic şi de un sistem teoretic de evoluţie spirituală, în cazul spiritualităţii româneşti putem afirma doar existenţa indubitabilă a prezenței sacrului în profan. Simțim cu toată ființa cum fiecare piatră, fiecare apă, fiecare munte, fiecare copac, fiecare frunză din spațiul mioritic ne umple sufletul, ne trezește spiritul, simțim o abundență de calități divine, de atribute dumnezeiești care ne dau starea de încântare, de plenitudine atunci când acordăm un cât de mic crâmpei de atenție acestui adevăr: aici este ceva deosebit care nu poate fi alterat de trecerea timpului și nici de declinul vremurilor.

Traversăm o perioadă în care nu mai acordăm prea mult timp să citim, să căutăm, să studiem. Și putem cădea lesne în capcana superficialității, pierzând din vedere valoarea inestimabilă a folclorului. Mi-am dorit să aduc laolaltă și să împărtășesc cititorilor interesați vocile autorizate care aduc la lumină de ce este reprezentativă, de ce ne fascinează, de ce ne însuflețește, de ce îndrăgim Miorița.”

De ce este atât de apreciată și totodată atât de controversată Miorița?
Ca să îi înțelegem cu adevărat semnificațiile, este necesar să ne reconectăm la realitatea din care s-a născut. Să ne amintim valorile lumii arhaice, să retrăim în spațiul și timpul mitic, să devenim conștienți de prezența fantastică ce însuflețește trăirea spirituală autentică, să trecem cu conștiința trează prin avatarurile esenței unice și să îi recunoaștem adevăratul chip dincolo de toate voalurile iluzorii. Abordând astfel Miorița, legea mutației ontologice devine revelatoare pentru funcția perpetuă a folclorului de instrument de cunoaștere spirituală și de păstrător al valorilor sufletului unui neam.

Lucrarea de față prezintă acest parcurs al variantelor Mioriței de la colind la baladă, punând în evidență semnificațiile spirituale ale temelor, ale simbolurilor prezente, ale miturilor implicate și corelând elementele transcendentale cu aspecte similare din sistemele altor tradiții spirituale.
Dacă în Mioriţa-colind moartea iniţiatică este o etapă, o trecere spre un nou nivel spiritual, în Mioriţa-baladă idea morţii în sine este „catapulta” care proiectează auditoriul spre o altă înţelegere a lumii. Transfigurarea realităţii, transcenderea, nu elimină suferinţa, răul, ci le anulează efectul, căci fiinţa umană ştie cine este, crede într-o ordine superioară care menţine totul în echilibru şi atunci, înţelegând, ea manifestă pacea, iubirea.

În această lumină, Mioriţa apare ca fiind o veritabilă parabolă care ne revelează sensul spiritual al experienţei thanatice. Ca orice parabolă, ea şochează iniţial prin turnura neaşteptată a lucrurilor, pentru ca apoi să arunce o lumină revelatoare asupra unor adevăruri pe care le percepem atunci cu inima, cea care integrează totul.