Teatrul ca rezistenta

„Cine o cunoștea pe Cristina Modreanu ca jurnalistă și cronicar de teatru va fi plăcut impresionat(ă) să afle de recentele sale pasiuni «detectivistice»: în ultimii ani a lucrat efectiv în cercetare istorică, fiind astăzi asociată Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj ca cercetătoare. Iar subiectul abordat e unul de ținută: istoria teatrului ca parte a istoriei lumii românești în timpul regimului comunist. Fiind, în raport cu societatea, un regim «total» și totalitar, comunismul nu putea pierde din vedere scena teatrelor. Mesajele transmise aici, personajele create de scenariști, regizorii în vogă sau actorii cu priză la public s-au aflat, logic, în atenția Securității. Cristina Modreanu a avut curiozitatea de a căuta aceste dosare la CNSAS. Și, plecând de la un studiu de caz inițial axat pe teatre din Timișoara, ulterior extins spre București, autoarea caută logica acelui «escapism» estetic devenit tactica de opoziție a unor intelectuali față de regimul politic. Teza cărții este una pe care o împărtășesc: discursul dominant de azi insistă pe supunerea civică și pe conformismul de grup al românilor din deceniile 1950-1980, însă, în realitate, România regimului comunist a fost scena unei confruntări subtile, dar persistente: revolta artiștilor prin «acte recurente de nonconformism», «refuz de supunere» și «tatonarea neobosită a granițelor trasate de cenzură», cum demonstrează autoarea aici. Cartea de față probează cu brio un adevăr: da, în România comunizată chiar a existat o rezistență prin cultură.” (Adrian Cioroianu)