Ultimul tren spre vest

Cuvânt-înainte la ediția în limba română de Vasile Pușcaș.

Prefață de Michael Gehler.

Traducere de Vasile Andreica.

Proiect editorial apărut sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders.
Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.

Această carte analizează aderarea României la Uniunea Europeană din trei unghiuri: european, românesc și german. Ea se bazează pe aproximativ 15 interviuri cu martori și participanți contemporani – persoane care ocupă poziții foarte diferite. La sfârșitul cărții se găsește o listă completă, care descrie rolul fiecărei persoane în perioada 1989-2007. Anexa oferă, de asemenea, o imagine de ansamblu a unor evenimente selectate din România, Europa și Germania în acei ani. (JOCHEN M. RICHTER)

Spre deosebire de mecanicismul manipulator al celor mai multe scrieri de acest gen, cartea lui Jochen M. Richter o consider a fi nu doar originală, dar și provocatoare. Originală deoarece autorul a adus în prim-plan opinii ale unor persoane implicate în procesul extinderii UE și al negocierilor de aderare a României, iar nu formulările criptate ale rapoartelor insti­tuțiilor din Bruxelles, care, se vede și din spusele multor intervievați, conțineau frecvente jocuri de limbaj ale unor interese diferite. Provocatoare pentru că lucrarea, pe care editura clujeană Școala Ardeleană o publică în limba română, arată că o cercetare științifică serioasă a procesului aderării României la UE ar aduce nu doar o cunoaștere suplimentară, dar, mai ales, o înțelegere mai bună a ceea ce a fost și ce rezultate putea oferi poporului român șansa aderării și integrării europene. (VASILE PUȘCAȘ)

În nouă capitole captivante, Richter își povestește expe­riența specifică și folosește interviuri cu participanți și co-creatori, de la eforturile de aderare ale României până la consecințele acestei acțiuni. Începând cu punctul de vedere european, s-ar părea că la Bruxelles a fost subestimată complexitatea problemei, în timp ce, din punct de vedere german, obligația morală a fost cea care a dominat, iar impulsul negocierilor a trebuit să fie folosit. Privind retrospectiv, Richter se întreabă dacă UE a fost îndeajuns de receptivă între 2004 și 2007. Pentru România, în orice caz, a fost șansa – poate ultima oportu­nitate – de a adera la râvnita comunitate de state. (MICHAEL GEHLER)

Cuprins
Cuvânt-înainte la ediția în limba română de Vasile Pușcaș
Prefață de Michael Gehler
Introducere
CAPITOLUL 1 Punctul de plecare

Punctul de vedere european: complexitatea subestimată

Perspectiva germană: datoria morală

Viziunea românească: schimbări dramatice

CAPITOLUL 2 Utilizarea impulsului

Era UE pregătită?

Momentul a fost, cu siguranță, corect, spun germanii

Pentru români, a fost fereastra lor de oportunitate

CAPITOLUL 3 Apartenența la NATO și criza din Balcani

Procese separate? – O discuție europeană

O problemă geostrategică – pentru germani

Un test de loialitate – pentru români

CAPITOLUL 4 Discuțiile privind Tratatul constituțional

O decizie înțeleaptă, dintr-o perspectivă europeană

Germanii subliniază că România a fost reprezentată în totalitate

Avântul ideilor noi sufocat de starea de spirit schimbătoare

CAPITOLUL 5 Bilanțul criteriilor de la Copenhaga

Importanța consolidării instituționale – UE a făcut o greșeală

Pentru germani, statul de drept este fundamental

Câți euro se poate aștepta România să primească?

Rezumând dezbaterea de la prezidiu, ca să spunem așa

Un alt aspect – intrarea sub influență

CAPITOLUL 6 MCV și problema corupției

MCV: de la clauza de salvgardare economică la super-clauza de salvgardare

MCV: un factor de sine stătător

MCV: o problemă care încă dă bătăi de cap și astăzi

CAPITOLUL 7 Considerații finale ale persoanelor intervievate

CAPITOLUL 8 De la Declarația de la Snagov până astăzi

CAPITOLUL 9 Ce putem învăța pentru viitor?

Comisia recunoaște o mașinărie prea mare de legiferare

Germanii pledează pentru alternative

Românii se simt striviți de greutatea provocărilor

Propriile reflecții

Epilog

Despre autor

Și despre această carte

Persoane intervievate

Această carte nu ar fi fost posibilă fără

Anexa I: Cronologie selectivă

Anexa II: Declarația de la Snagov

Anexa III: Strategia de la Snagov

Referințe

Index

Despre autor: Permiteți-mi să mă prezint așa cum o fac atunci când vorbesc în școli sau țin prelegeri la universități. Mă consider un adevărat european. Nu atât pentru că am lucrat 30 de ani în cadrul instituțiilor UE, cât pentru că viața mea este strâns legată de schimbările de pe Bătrânul Continent și de modul în care s-a dezvoltat Europa. Bineînțeles, multe dintre acestea sunt pure coincidențe, așa cum este adesea viața.
M-am născut cu un an înainte ca Zidul Berlinului să fie construit și atât Germania, cât și restul lumii să fie împărțite în ceea ce se numește Est și Vest. Pe lângă umbrele Războiului Rece, îmi amintesc foarte bine când mama mea mi-a povestit, ani mai târziu, cât de speriată a fost când aveam un an. Părinții mei hotărâseră să își ia o pauză și m-au lăsat cu bunicii mei. Părinții își petreceau o perioadă de timp în Elveția când a apărut vestea că Berlinul va fi împărțit. Poate sună exagerat astăzi să ne gândim că ar fi fost posibil ca ei să nu mai revină acasă. Dar acelea erau zile pline cu multă tensiune, iar temerile legate de cel de-al Doilea Război Mondial, pe care ambii părinți le trăiseră, erau foarte prezente.
Am absolvit școala cu câteva săptămâni înainte de primele alegeri directe pentru Parlamentul European, în iunie 1979. Fiind pentru prima dată alegător, am simțit că era foarte important să-mi exercit dreptul la vot. La acea vreme, în Europa de Vest, multe țări, inclusiv Germania, se confruntau aproape zilnic cu incidente teroriste. Într-o dimineață, când conduceam mașina ta­tălui meu spre școală, am fost tras pe dreapta de Poliție, scos din mașină, trântit pe capotă și apoi am simțit o mitralieră la cap. Percheziția s-a încheiat rapid, iar polițiștii și-a cerut scuze. Ei bine, părul meu era destul de diferit față de astăzi și trebuie să fi avut unele asemă­nări cu un terorist de pe afișul cu persoane căutate.
Până la momentul în care m-am pensionat, în decembrie 2020, am asistat la patru extinderi, am lucrat pentru Comisia Europeană, inclusiv pentru doi comisari în biroul lor privat, și pentru Parlamentul European. Din păcate, în anul în care mi-am încheiat cariera europeană, Brexit a marcat un eșec esențial, iar noi am pierdut pentru prima dată o țară membră. (JOCHEN M. RICHTER)