Urme pe apa

Sunt o fiica a acestui neam si ii apartin cu toata fiinta mea!
Am avut in vara aceasta o traire speciala, unica pot zice. Ceva ce se intampla prea rar in viata unui om. Sau nu se intampla deloc!
In curtea vechii biserici din Densus am simtit prezenta aproape fizica, materiala, a unui fir nevazut, dumnezeiesc! Fir care imi unea talpile cu toate oasele miilor de stramosi ai mei si cobora adanc in istorie pentru a se opri in palma unui dac oarecare.
Iar eu, cea din 2019, paseam pe iarba din curte, cu pasi usori dar si apasati in acelasi timp, ca o adiere sau ca o rugaciune si priveam cerul! Fiecare pas era un testament nerostit, prin care mortii neamului imi cereau sa nu ii parasesc! Sa nu ii uit! Sa ma rog pentru ei. Si imi spuneau toti intr-un glas: Suntem aici! Nu uita: Suntem aici! Suntem aici! Suntem aici!
M-am trezit spunand... Tatal Nostru. Pentru ei toti, cei multi stiuti si nestiuti, dar si... pentru mine. Si pentru toti cei care vor veni dupa mine!
Caci prin gandul meu catre Divinitate uneam Cerul cu Pamantul pentru a nu rupe... firul vesniciei neamului.