Accidentul

Nu-si dadea seama cat timp trecuse. Cateva secunde? Cateva lungi minute?

Nu simtea nimic. Auzea in jurul ei voci, pasi, chemari, dar totul surd si cenusiu, ca un fel de pasta sonora, din care numai uneori se distingea cu subita claritate un clopot de tramvai sau un strigat, pentru ca imediat sa reintre in aceeasi rumoare stinsa.

,,Vasazica, un accident", gandi ea foarte calm, aproape cu indiferenta.
Gandul nu-i destepta nicio alarma, nicio graba. Avea foarte vag impresia ca trebuie sa fie pe jos, langa trotuar, cu capul in zapada, dar nu incerca nicio miscare.

Ii trecu prin minte intrebare stupida, fara sens: Cat sa fie ceasul?
Se incorda sa auda tic-tacul ceasornicului de mana, dar nu-l auzi. ,,S-o fi spart''. Pe urma, intr-un efort de atentie, rasfranta parca in ea insasi, observa ca de fapt nu auele nimic din propria ei fiinta: nici pulsul, nici inima, nici respiratia.

,,Am stat, reflecta ea, am stat ca un ceasornic''. Si i se paru ca surade, dar nu-si simtea buzele, pe care cauta inutil sa le contureze undeva in acest lucru familiar si totusi pierdut, care era corpul ei insensibil.

Isi aminti atunci brusc momentul caderii, atat de brusc, incat avu impresia ca din nou cade, si auzi inca o data zgomotul scurt, cal al unui resort rupt, pe care-l auzise atunci.