Brancusi pravila de la Craiova

Astaƒzi, am desprins sabia avocaturii de la cingaƒtoare si am atarnat-o in cui. Adio! In locul sabiei verbului, maƒ exercit cu dalta condeiului, ridic o statuie lui Brancusi, in aceste pagini monografice, si zidesc Pravila de la Craiova de care tinea amicul nostru asezat la Paris, printre straƒini, cu dalta, cu mistria si cu cobilita. Eu nu mai port cobilitaƒ. Nu mai am nevoie. Copiii s-au ridicat pe picioare proprii, pensia mi-este prea mare (nevasta, saƒraƒcuta de ea, a ajuns saƒ nu mai vrea nimic ) pentru craƒpelnitaƒ, si nici de glorie postumaƒ nu-mi pasaƒ. Gloria mea actualaƒ este imensaƒ pe plaiurile Moldovei, in Transilvania si la Bucuresti. Maƒ enerveazaƒ si maƒ inspaƒimantaƒ. Nici nu mai pot inainta pe Calea Victoriei din cauza lumii care incearcaƒ saƒ-mi vorbeascaƒ, saƒ maƒ consoleze, saƒ maƒ asigure de stimaƒ. Pe Valea Oltetului si a Jiului am ajuns o micaƒ legendaƒ. (...) Mi s-a dus buhul eroismului si se lanseazaƒ povestea sfinteniei. Nu sunt sfant, ci om, oltean cu Pravila de la Craiova la subtioaraƒ, in minte si in inimaƒ. Am candidat la eroism si am esuat .