Lectii de franceza

Jenkins este englez pâna în maduva oaselor și teribil de mândru de acest lucru - de fiecare dată când călătorește în străinătate, își anunță naționalitatea cu glas tare și se înarmează cu melonul și cu umbrela strânsă cât mai atent.

Ca mulți din generația sa, Jenkins însă nu prea are cuvinte de laudă despre francezi - un popor ciudat, care nici măcar nu înțelege ce-i cu jocul de crichet. Dar se vede nevoit să recunoască faptul că francezii se pricep de minune la bucătărie, astfel că, într-o bună zi, acceptă afabil invitația lansată de cei doi parteneri de afaceri parizieni de a lua prânzul împreună; sau, cum ar spune el, de a îmbuca și ei ceva între două afaceri. Tocmai el, care nu se atinge niciodată de o mâncare cu un nume pe care nu îl poate pronunța.

Și așa încep aventurile cu furculița, cuțitul și tirbușonul pe meleagurile Franței.