Cartea 30 Pisicile Razboinice. Zorii Clanurilor: Calea Stelelor

Ultimul roman din seria prequel Zorii Clanurilor

Calatoria in trecutul pisicilor din salbaticie se incheie aici, odata cu momentul formarii clanurilor care le sunt cunoscute cititorilor din seria principala: Clanul Tunetului, Clanul Vantului, Clanul Umbrelor, Clanul Raului. 

Zapada se topeste, iar covorul de frunze de sub labele lui Cer Senin este imbibat de apa. In sfarsit, norii se risipesc. Lumina zorilor se strecoara prin frunzis. Se pare ca intreaga natura reflecta schimbarile din viata pisicilor din padure, care se pregatesc sa paseasca intr-o noua etapa a existentei lor. Lunile de vrajba se incheie cu momentul in care se raspandesc ca petalele Stelei Stralucitoare, implinind misterioasa profetie. Se formeaza, asadar, cinci tabere: Tabara lui Cer Senin, Tabara lui Tunet, Tabara lui Unda de Rau, Tabara lui Umbra Inalta, Tabara lui Iute ca Vantul.

Dar linistea va disparea in curand, din cauza pericolului pe care il reprezinta pisicile fara clan. Ii pandesc din umbra pe cei slabi, ca vulpile. „Suntem mai multi decat va puteti imagina”, il avertizase Crestatura pe Cer Senin, iar acum avea de gand sa le faca rau cu orice chip pisicilor din tabere. Privirea amenintatoare a acestui motan rapanos il urmarea pe Cer Senin. Plin de manie, isi gaseste insa curajul de se confrunta cu banda lui Crestatura, pentru a-si salva noua familie din ghereale lor. Doar ca se anunta o misiune dificila pentru un singur razboinic...

Pisicile sunt nevoite sa descopere inca o data ca numai aliantele puternice, numai cei uniti pot razbi in fata fortelor malefice care le pun in pericol taberele.

„Am calatorit atat de departe, am iubit atat de mult si, cu toate acestea, inca urmez Calea Soarelui si ma indrept spre noile mele terenuri de vanatoare.”

„O carte plina de suspans, pentru toti cei care se intreaba ce visuri de grandoare nutreste motanelul de pe presul de la usa.” – Publishers Weekly

„Dupa ce citesti Pisicile Razboinice, nu mai ai incredere nici macar in Motanul Incaltat.” – Kirkus Review