Clubul de lectura de vineri

Unele cărți nu schimbă trecutul. Dar îți pot arăta drumul înapoi spre oamenii pe care nu vrei să-i pierzi.

Vara se așază peste orașul Nohara, iar mica Librărie de Vineri se pregătește să-și redeschidă porțile. Au trecut patru luni de când Fumiya s-a alăturat echipei de librari care par să găsească, de fiecare dată, cartea de care ai nevoie înainte să știi că o cauți.

Când vacanța începe, orașul se pregătește pentru Festivalul Nopților Albe, iar o elevă pe nume Sayo ajunge la librărie cu o dorință neobișnuită: să readucă la viață Clubul de lectură de vineri, cel care a dat cândva numele locului. Pentru asta, are nevoie de ajutorul celor trei fondatori, Makino, Yasu și Sugawa, deveniți între timp librarii care păstrează vie magia de la Kinyōdō.

Numai că revenirea clubului deschide… o ușă spre trecut. În spatele poveștilor împărtășite, al recomandărilor de vară, al limonadei reci și al discuțiilor despre cărți, se află amintirea lui Jin, prietenul fără de care Clubul de lectură de vineri nu ar fi existat niciodată.

Încet, printre secrete vechi și întâlniri care par întâmplătoare, Fumiya înțelege că unele cărți nu sunt simple povești așezate pe raft. Unele apar exact când trebuie, ca să aducă oamenii la aceeași masa, să repare tăceri, să păstreze vie memoria celor plecați și să le dea celor rămași curajul de a merge mai departe.

Recenzii

�� „Pentru mine, această carte este un anotimp al vindecării. Sayo mi s-a părut una dintre cele mai frumoase prezențe din poveste. Vine cu visul ei despre o tinerețe ideală și cu dorința de a reînvia Clubul de lectură de vineri, dar fără să știe deschide o rană veche. Tocmai asta face această carte atât de bună. Kinyōdō nu mai este doar librăria care găsește cartea potrivită, ci locul care trebuie, la rândul lui, să-și amintească și să se vindece.” — Nakoto

�� „Spațiul subteran al librăriei, amenajat pe un peron abandonat, funcționează ca o metaforă elegantă a memoriei și a drumurilor netrăite. Personajele nu sunt construite pentru efect, ci pentru autenticitate. Povestea vorbește despre identitate, despre relații intergeneraționale și despre diferența dintre a comercializa cartea și a trăi prin ea. O lectură discretă, dar profundă, pentru cei care apreciază literatura japoneză contemporană.” — Tasia

�� „Kinyōdō, mica librărie din gara Nohara, devine aproape un personaj în sine. Îi simți rafturile, lumina, ceaiul, mirosul de pagini și liniștea aceea specială a locurilor care par să te aștepte de mult. Este o carte caldă, japoneză până în cele mai mici detalii, dar cu emoții foarte universale: frica de pierdere, dorința de apartenență, nevoia de a fi văzut și puterea unei cărți de a spune lucruri pe care oamenii nu le pot rosti.” — Maruki

Fragment din carte
„— Takemiya-san, eu deja m-am săturat până peste cap. Mintea nu ne este dată ca să scoatem din ea nemulțumiri și plângeri fără sfârșit. O avem ca să ne gândim cum ar putea dispărea nemulțumirea din inima fiecăruia. Urechile nu ne sunt date ca să mergem orbește în urma cuiva care vorbește mai tare. Le avem ca să ascultăm opinii diferite și să ne formăm propriile gânduri. Universitatea ar trebui să fie locul unde ne punem la încercare capacitatea de a gândi și de a trăi pe cont propriu, nu? De ce trebuie să purtăm aceleași haine și să strigăm aceleași slogane, în rând, ca la comandă? De ce trebuie să ne lăsăm purtați de agitație și să mergem în aceeași direcție fără să gândim cu propria minte? Așa nu ajungem exact ca în vremea războiului?”