Inventarea singuratatii

„Auster mânuiește cu virtuozitate bagheta magică de scriitor.” The New York Review of Books

„Memoriile lui Paul Auster aduc laolaltă subiecte precum timpul, limbajul și familia, într-un mozaic de o frumusețe tulburătoare.” Charles Baxter

Inventarea singurătății este cartea de debut în proză a celebrului scriitor american Paul Auster, un volum emoționant și profund personal, scris la scurt timp după moartea tatălui său. Îmbinând elemente de eseu filozofic, biografie și auto-ficțiune, autorul explorează cu o luciditate dureroasă temele absenței paterne, memoriei selective și a modului în care tăcerile formează și transformă vieți întregi.

Scris într-un stil sobru, poetic și intertextual, romanul devine o meditație despre solitudine, scris și căutare autentică a sensului în absență.

Auster face portretul unui tată distant și ermetic, dezvăluindu-ne treptat circumstanțele unei crime misterioase, petrecute cu ani în urmă în familia sa, care ar putea explica personalitatea tatălui și permanenta lui fugă de sine. Printr-o schimbare de registru stilistic, cea de-a doua parte a cărții ia forma unei meditații asupra relației tată-fiu și asupra memoriei - văzută ca spașiu în care lucrurile se întâmplă pentru a doua oară.

Pentru ce tip de cititor este potrivită această carte? 

• Cititori introspectivi, pasionați de literatura confesivă și autoficțiune.

• Persoane interesate de psihologia relațiilor de familie, în special dinamica tată-fiu.

• Fani ai lui Paul Auster sau ai altor autori care explorează condiția umană prin prisma propriei experiențe (ex. Karl Ove Knausgård, Annie Ernaux).

• Cititori de literatură contemporană care caută scrieri filozofice, fragmentare, dar profund coerente emoțional.

• Iubitorii de memorialistică literară, care apreciază limbajul poetic și densitatea ideatică.

Teme: roman autobiografic, literatură confesivă, relația tată-fiu, memorie, singurătate.

Citate 

„El nu a fost niciodată un bărbat însurat, niciodată un bărbat divorțat, ci un permanent burlac care, în mod întâmplător, a avut un interludiu de căsnicie.”

„Nu a putut niciodată să înţeleaga astfel de lucruri. Nici la început, nici la sfârșit. Nu a fost niciodată posibil ca el să fie acolo unde era. Pentru că atât timp cât a trăit, el era altundeva, între aici și acolo. Dar niciodată cu adevărat aici. Și niciodată cu adevărat acolo.”