Game on

O urăsc pe femeia asta.

Tyler Neumann și-a petrecut ani întregi căutându-și tatăl, dar nu pentru că vrea să-l cunoască. Vrea să-l distrugă. Iar pentru a-și duce răzbunarea până la capăt, este dispus să manipuleze pe oricine îi stă în cale. Inclusiv pe Stella McCormick. Ea este tot ce urăște Tyler. Bogăția și privilegiile au protejat-o întreaga viață, iar el crede că a venit momentul ca Stella să plătească. Fie că este pregătită, fie că nu.

Îl urăsc pe bărbatul ăsta.

Stella poate că nu crede în dragoste la prima vedere, dar în ură la prima vedere, fără îndoială. Din clipa în care îl vede pe Tyler în salonul ei de tatuaje, știe că are în față diavolul venit să-i transforme viața într-un iad. Forțată să joace rolul iubitei lui și să-l introducă în cercurile strălucitoare ale familiei sale, Stella îi descifrează rapid motivele ascunse. Dar iubirea și ura sunt două fețe ale aceleiași monede, iar curând nu mai știe ce este mai periculos: să fie șantajată de un bărbat care vrea să o ruineze sau faptul că niciunul dintre ei nu reușește să-și țină mâinile departe de celălalt.

Recenzii:

„Scena din salonul de tatuaje? Da. Acolo am știut. Nici nu trebuia să se întâmple mare lucru, tensiunea era deja pe pereți.” - Cezara

„Relația falsă dintre ei devine prea reală înainte să recunoască vreunul ceva, iar partea aia e DELICIOASĂ.” - Miruna

„Asta e cartea în care ‘calmează-te’ sună ca o insultă, o provocare și un început de capitol bun.” - Silvia

„El face regulile, ea le întoarce pe toate împotriva lui. Asta e dinamica. Asta e cartea. Asta e motivul pentru care n-am dormit.” - Raluca

Fragment din carte
„Deci era atrăgător și înalt. Și ce? Era și nesuferit. Și blond. Aveam standarde joase, dar nu până în fundul iadului.

– Deci tu ești Stella, a spus el pe un ton sarcastic, care m-a făcut să cred că mă luase peste picior.

– Da. Și tu cum ziceai că te numești? Știam foarte bine cum îl chema, dar mi s-a părut potrivit să-i răspund meschin, având în vedere aroganța lui.

– Theo, a spus el, făcându-mi cu ochiul. O să vrei să-mi reții numele.

M-am prefăcut că-mi vine să vomit. De obicei nu eram atât de nepoliticoasă cu clienții, dar tipul ăsta avea ceva care mă enerva instantaneu.

A zâmbit larg.

– Sau poți să-mi zici domnul Strickland, dacă preferi.

– Nu-ți spun „domnul” nicicum, i-am aruncat eu înapoi. Nu ești domnul meu.

Replica mea l-a făcut să izbucnească într-un râs scurt, iar ochii i-au strălucit când m-a măsurat din priviri din nou, mai încet de data asta.

Îi... făcea plăcere?”