Nu e vina mea

După ce se mută la Londra, Sophie, în vârstă de șase ani, și mama ei, Amelia-Rose, îl întâlnesc pe carismaticul Matty Melgren, care devine rapid o parte esențială a vieților lor. Sophie îl adoră pe Matty: este atrăgător, amuzant și respectabil. Dar, pe măsură ce relația dintre cei doi adulți se deteriorează, un criminal în serie începe să ucidă femei care cu trăsăturile Ameliei-Rose – iar portretul suspectului schițat de poliție seamănă îngrijorător de mult cu Matty...

Sophie, cuprinsă de îndoială, acționează impulsiv, distrugându-și familia. După ce Matty este arestat și condamnat la închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată, întrebările chinuitoare despre vinovăția sa rămân fără răspuns. Ani mai târziu, Sophie primește o scrisoare de la Matty, acum pe moarte, în care bărbatul îi cere să-l viziteze în închisoare. Poate că în sfârșit va găsi răspunsurile pe care le caută.

Dar oare adevărul o va elibera pe Sophie... sau o va îngropa și mai adânc în suferință?

„Profund captivant, sofisticat și terifiant.” — Chris Whitaker

„Întunecat și compulsiv, cu o întorsătură neașteptată. Mi-a plăcut foarte mult.” — Cara Hunter

„Un thriller psihologic plin de întorsături, care ajunge la esența modului în care iubim, dar mai ales pe cine.” - Sarah Pinborough, autoarea bestsellerului Behind Her Eyes

„Am intenționat să petrec weekendul citind; apoi am fost nevoit să îmi dau seama ce să fac cu restul zilelor de sâmbătă și duminică! Este unul dintre acele rare thrillere care îți rămân în minte mult timp după ce ai întors ultima pagină.” — Jeffery Deaver

„Un roman înfricoșător și captivant, care explorează adâncurile întunecate ale unui criminal în serie și ale crimelor sale.” — Araminta Hall

Fragment din carte
„Cu foamea potolită, ucigașul s-a întors în nori, lăsând în urma lui doar picioarele vrabiei pe care le scuipase și le aruncase pe pânza de noroi, presărată cu frunze. O scenă a crimei din lumea păsărilor. Mă gândesc la ea adesea. O premoniție pentru întunericul care se pregătea să pogoare asupra vieților noastre. Pentru loviturile care aveau să urmeze. Pentru neputința de a înțelege întreaga situație. Ai plâns; îți curgea nasul, te înecai cu propriile lacrimi.

— O să fie bine. Nu ai de ce să te sperii, îți spunea mama ta.

Mințea, Sophie. Aveai toate motivele să-ți fie frică. Și nu avea să fie totul bine.”