Povestea Romaniei Mari Spusa De Un Soldat

Omagiu editorial la 170 de ani de la nașterea scriitorului PETRE DULFU (n. 10 martie 1856 – d. 31 octombrie 1953), singurul român din toate timpurile onorat cu trei premii ale Academiei Române, apărut sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, cu sprijinul Fundației Transilvania Leaders.

Ediție anastatică, îngrijită și prefațată de Teodor Ardelean. Ilustrații de Ary Murnu

Pe copertă: Ioan Marchiș, Petre Dulfu (2003), Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Colecția Panteon românesc (ediții de patrimoniu) este coordonată de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Prin toată complexitatea ei, cartea Povestea României Mari (spusă de un soldat) construiește o punte stabilă între generații, iar modelul urmat, de la povești mici sau povestioare nevinovate la un tablou panoramic uriaș, ce poate duce pe umerii basmului Marea Istorie, constituie o reușită literară, în ciuda faptului că lucrarea dulfiană n-a intrat, din păcate, în vederile marii critici a vremii. Cartea de față nu este doar o lucrare specifică a unui poet, chiar dacă versificația de multe ori e aproape genială în găsirea matricilor potrivite, ci o operă pedagogică, adusă prin tipar în dar de un adevărat dascăl al neamului. Rezultatul a fost încântător pentru simbioza minimală realizată în practică prin chiar viața sa, căci Petre Dulfu, cel cu doctoratul în domeniu, a învățat exact ceea ce trebuia de la Vasile Alecsandri, cel mai mare poet român al epocii sale, pe care l-a comentat excelent în strălucita sa teză de doctorat, și anume că literatura poate educa mult mai bine atunci când aduce în prim-plan omul de rând și faptele lui ce au făcut posibil actul final – Înfăptuirea celui mai mare vis al Neamului nostru – România Mare. (Dr. Teodor Ardelean)

Fragmente din volum:

Doamne!... Să reverși de sus,

Pururi, harul tău nespus

Și cereasca ta ’ndurare

Peste România Mare!

Și munteni și ardeleni,

Moldoveni, bucovineni,

Toți câți ne aflam de față

Adunați acolo ’n piață:

Largă horă-am tras apoi.

Se uità voios la noi,

De pe soclu-i neclintit,

Cuza Vodă cel slăvit...

Visul nostru minunat,

(De Mihai cândva ’ntrupat

Pentr’o scurtă clipă numa)

Iacătă-l adus acuma

Pe vecie la’ mplinire

De-a lui Ferdinand oștire!

Din Oradea – la Orhei:

Doar o Țară iar... cât trei!

.....................................................

Românească seminție

Tresăltà de bucurie.