Rabuni confesiunile luceafarului de dimineata

Din carte:

... Ego-ul vrea să câştige, sufletul vrea să piardă. Ego-ul vrea să fie primul, să fie cel mai bun, să fie respectat, dar sufletul se simte fericit când este ultimul, când nu are nimic de protejat, când nu mai trebuie să demonstreze nimic. Dacă cineva ne provoacă, ego-ul vrea să învingă, vrea să îşi apere imaginea, vrea să nu fie umilit. Dacă cineva ne ia ceva, ego-ul imediat vrea să recupereze, să se asigure că nu pierde nimic. Dacă cineva ne insultă, ego-ul vrea să riposteze, să răspundă, să arate că este puternic. Dacă cineva ne contrazice, ego-ul spune: „Trebuie să-mi apăr punctul de vedere! Trebuie să demonstrez că am dreptate!" Dar sufletul trezit nu mai are nimic de dovedit. Spune doar: „Lasă-l să aibă dreptate. Eu nu am nimic de demonstrat." Când alegem să pierdem, sufletul se eliberează şi ego-ul moare. Când nu mai avem nevoie de validare, de câştig, de recunoaştere, suntem cu adevărat liberi. Ego-ul vrea control, sufletul vrea necunoscutul. Ego-ul trăieşte din frică, de aceea are nevoie de ocrotire şi stabilitate. Vrea să ştie ce urmează, vrea să evite pierderea, vrea să controleze viaţa pentru a nu suferi. Dar sufletul ştie că totul este în mâna Atotputernicului, de aceea nu se teme de nimic. Sufletul trăieşte fără planuri, sufletul nu se agaţă de nimic, sufletul nu vrea ocrotire, pentru că ştie că orice ocrotire este o iluzie.
   Ego-ul spune: „Trebuie să mă asigur că viitorul meu este stabil!" Dar su-fletul trezit spune: „Nu am nevoie să ştiu ce urmează. Creatorul mă poartă exact unde trebuie." Ego-ul spune: „Trebuie să evit pierderea cu orice preţ!" Dar sufletul trezit spune: „Pierderea este eliberare. Cu cât pierd mai mult, cu atât sunt mai liber." Ego-ul spune: „Trebuie să controlez totul!" Dar sufletul spune: „Lasă viaţa să fie aşa cum este. Eu nu am nimic de protejat." Când ego-ul moare, sufletul învie. Şi atunci vedem că nu avem nevoie de ocrotire, de validare, de câştig. Tot ce am protejat era doar o iluzie. Când pierdem tot, descoperim că nu am pierdut nimic - am fost eliberaţi. Dacă cineva îşi pierde locul de muncă, ego-ul imediat intră în panică şi spune: „Este un dezastru! Ce voi face? Cum voi supravieţui? Trebuie să găsesc rapid o soluţie!" Dar sufletul trezit nu vede pierderea ca pe un pericol, ci ca pe o eliberare. Spune simplu: „Slavă Domnului! Stăpânul lumilor îmi pregăteşte altceva. Nu trebuie să controlez nimic." Când renunţăm la control, sufletul devine liber. Frica dispare, neliniştea dispare, nevoia de ocrotire se evaporă, pentru că nu mai există nimeni care să fie rănit de pierdere.
    Ego-ul vrea să fie văzut, dar sufletul vrea să fie un nimeni. Ego-ul caută validare, vrea să fie apreciat, vrea să fie recunoscut, vrea să fie respectat. Dar sufletul nu mai are nevoie de recunoaştere, pentru că ştie că nimic din lume nu îi poate adăuga sau lua ceva. Dacă cineva ne ignoră, ego-ul suferă, se zbate, se simte nedreptăţit. Dacă cineva nu ne respectă, ego-ul se simte jignit, umilit, rănit. Dacă cineva ne trece cu vederea, ego-ul vrea să fie observat, vrea să fie important, vrea să fie apreciat. Dacă cineva ne umileşte, ego-ul imediat sare şi spune: „Nu merit asta! Trebuie să mă apăr! Trebuie să-mi apăr onoarea!" Dar sufletul trezit nu are nevoie să fie cineva. Spune doar: „Mulţumesc, Doamne! învăţ smerenia. încă mai aveam ceva de pierdut, dar acum sunt mai liber."
    Oamenii nu văd că tot ce au adunat este exact ceea ce îi ţine prizonieri. Cred că trebuie să protejeze ceea ce iubesc, dar nu înţeleg că adevărata liber-tate vine din a nu mai avea nimic de protejat. Atotputernicul vine să ne ia ataşamentele, dar noi ne agăţăm şi mai tare de ele. Şi atunci suferim. Suferim nu pentru că El ne ia ceva, ci pentru că noi nu vrem să pierdem. Dacă am accepta pierderea, dacă am înţelege că fiecare ocrotire distrusă este o eliberare, nu ne-am mai teme de nimic. Dacă cineva pierde bani, ego-ul imediat spune: „Este o tragedie! Ce mă fac acum?" Dar sufletul trezit spune: „Slavă Domnului! încă un ataşament s-a dus, sunt mai liber." Dacă cineva este umilit, ego-ul imediat spune: „Nu pot lăsa asta aşa! Trebuie să mă apăr!" Dar sufletul trezit spune: „Mulţumesc Doamne pentru toate! învăţ smerenia, nu mai am ce proteja." Când nu mai avem nimic de protejat, Creatorul devine totul. Când nu mai vrem să fim cineva, atunci suntem cu adevărat fericiţi. Când pierdem tot, descoperim că nu am pierdut nimic - am fost eliberaţi. Şi atunci, pentru prima dată, suntem cu adevărat liberi...