Secretele consolarii

Cum să-ți consolezi copilul care a căzut și și-a julit genunchiul? Dar prietenul cel mai bun care trece printr-o grea încercare? Cum să poți să accepți consolarea atunci când tu ai nevoie de ea? Consolarea e primul ajutor pe care-l dai sau îl primești în caz de urgență sufletească. Poate o privire caldă, o simplă atingere, câteva cuvinte… consolarea implică o relație, chiar și de moment, tact, receptivitate.
Și este o artă, care se învață. Vei pătrunde, prin intermediul acestei cărți, în lumea emoțiilor ce au nevoie de consolare, vei descoperi scriitori și gânditori ce au fost preocupați de-a lungul timpului de ea, vei afla cum să o oferi și cum să-ți deschizi sufletul spre consolarea ce-ți este dăruită.
Consolarea nu este finalul unui drum, ci un intermezzo necesar pentru ca viața să descopere o nouă cale.


Christophe André și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris, ocupându-se cu tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale, și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Imperfecţi, liberi şi fericiţi, Despre arta fericirii, Mă vindec de complexe și deprimări, Noile personalități dificile.


A consola înseamnă a face eforturi să diminuăm o durere atunci când nu putem schimba realitatea: consolăm o persoană îndoliată, un prieten care suferă din dragoste, un apropiat care a avut un eșec de proporții… A accepta consolarea înseamnă să acceptăm că viața poate să continue în ciuda a orice și să facem tot posibilul să menținem vie în noi credința că, într-o zi, fericirea se va întoarce. Deoarece, așa cum scria Émile Zola, „e nevoie doar de un dram de fericire pentru ca totul s-o ia de la capăt".
Christophe André



De altfel, nu doar cuvintele vor aduce consolare; intră de fapt în joc întreaga alchimie creată de trecutul relației dintre cel care consolează și cel consolat, de momentul ales și abia la sfârșit de cuvintele folosite... Acestea trebuie să fie simple, clare și precise deoarece suferința îngreunează receptarea lor – nu îi facem teorii despre viață celui care suferă - și trebuie spuse cu sinceritate și compasiune. Dar și cu modestie: cel care consolează nu o face în numele cunoștințelor sau experienței lui, ci al iubirii și fraternității.
Christophe André


Cuprins

O imensă nevoie de consolare

CONSOLAREA
Ce este consolarea?
Frumusețea consolării
Consolarea este fragilă și nesigură
Consolarea pare că nu rezolvă nimic
Consolarea este modestă, ea știe că puterea ei este limitată
Simplitate, prudență: calitățile discrete ale consolării
Este sinceritatea necesară atunci când consolăm pe cineva?
Cu cât suferința este mai mare, cu atât consolarea
își găsește mai greu calea
La început, efectul consolării este de multe ori derizoriu

DEPRIMAREA
Cele trei dimensiuni fundamentale, un datum al condiției umane
Consolare pentru că vom suferi
Consolare pentru că vom îmbătrâni
Consolare pentru că vom muri
Doliul și Deprimarea
Violența și nebunia lumii
Se poate întotdeauna și mai rău…
Necazuri obișnuite
Nu e moarte de om, dar doare...
La prima vedere, nimic grav...
Sumedenia relelor mărunte
Costul vieții
Supărări fără motiv
Continuumul deprimărilor noastre
Mecanismele deprimărilor noastre
Pericolele deprimării și riscurile neconsolării
Nevoia noastră de consolare

CE NE CONSOLEAZĂ: REFACEREA LEGĂTURILOR
Refacerea legăturilor cu lumea: viața care repară
Viața care vindecă
Refacerea legăturilor cu ceilalți: cei și cele care consolează
Născuți pentru a consola
Legăturile care consolează
Consolarea de la distanță
Și ei consolează
Refacerea legăturilor cu sine: cum să te consolezi pe tine însuți
Care sunt ingredientele autoconsolării?

CONSOLAREA CELUILALT
Cum să consolăm?
Momentul potrivit pentru consolare
„Răbdarea și trecerea timpului“: legile naturale ale consolării
Cuvintele simple ale consolării
Corpul și consolarea
Tentative de consolare
Scrisoare către o cititoare diagnosticată cu boala Charcot
Scrisoare către o cititoare aflată în doliu
SMS către o prietenă mai tânără care și‑a pierdut copilul
Gafe și reguli simple
Darul consolării
George Sand
François de Malherbe
Plutarh
Juliette Récamier și François‑René de Chateaubriand

CUM PRIMIM ȘI CUM ACCEPTĂM CONSOLAREA
Cum să primim consolarea
Consolarea este un fel de dar
Consolarea este un fel de grefă...
Consolarea este uneori un fel de hrană cu care vrem să îi îndopăm pe cei îndoliați...
Acceptarea consolării este o problemă de atașament
Acceptarea consolării este un act de bunăvoință față de sine
Deschiderea noastră în fața consolării este un gest de modestie
Inconsolabilii
Măreția sau rigiditatea celor inconsolabili?
Inconsolabila inimă zdrobită a mamelor îndoliate
Refuzurile disperate de a fi consolat
Să consolezi înseamnă să iubești. Iar să accepți să fii consolat înseamnă să accepți să fii iubit.
Acceptarea consolării: o atitudine existențială

CĂILE CONSOLĂRII
Natura, uriașă consolare
Biofilie și bioconsolare
Sprijinul din partea animalelor
Mișcare și divertisment
Mersul poate consola
Consolarea și teoriile privitoare la divertisment
Arta consolării
Cum ne consolează arta
Consolări pe hârtie
Consolarea ca un poem
Muzica duioasă a consolării
Când scriem despre suferințele noastre
Eschive triste și reculegeri consolatoare
Meditația, o consolare pentru momentul prezent
Să ne găsim un refugiu
Să ne privim durerea de‑aproape
Să ne deschidem către lume
Să ne lăsăm invadați de plenitudine
Să spunem „da“ din toată inima
Să credem în destin și să ne lăsăm în voia lui?
Consolările periculoase și căutarea sensului
Pericole
Avantaje
Direcții
Destin și sens: ne spunem, oare, povești?
Credința care consolează
Prezența îngerilor: iluzii și consolări

MOȘTENIRILE LĂSATE DE DEPRIMARE ȘI DE CONSOLARE
Ne poate face deprimarea mai puternici?
Ce nu ne omoară ne face mai cum?
Nu câștigăm prea mult de pe urma nefericirii
Trei moșteniri (posibile) lăsate de deprimările noastre
De la desprinderea silită la atașamentul lucid
Despre moarte și viață
Există, oare, o creștere posttraumatică?
Trei moșteniri (posibile) lăsate de consolările noastre
Revelația prilejuită de interdependență și de inima ei vie,recunoștința
Entuziasmul
Acceptarea propriilor răni, dar și afecțiunea pentru ele
Nimic nu se sfârșește niciodată...

BIBLIOGRAFIE COMENTATĂ
MULȚUMIRI