Vreau sa te cunosti! Jocuri si activitati de dezvoltare personala pentru copii (6-11 ani)

de Andrei-Ionel Mocanu, Bianca Stîncan

20 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000249843

Data aparitie: 2023

Editie: Editia I

ISBN: 978-606-28-1601-8

Numar de pagini: 192

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Din experientele de formare profesionala pe care le‑am facilitat de‑a lungul anilor cu colegi profesionisti din domeniul educatiei si sanatatii copiilor, nu au lipsit niciodata recomandarile legate de dezvoltarea abilitatilor de management emotional si relationare sociala, stiut fiind faptul ca acestea reprezinta o baza esentiala pentru functionarea sanatoasa, autentica si autonoma a oricarei fiinte umane. Exista un volum critic de dovezi stiintifice care ne arata cat de importante sunt cunoasterea si gestionarea emotiilor precum si relatiile cu cei din jurul nostru pentru calitatea vietii noastre. Stim, de asemenea, ca in lipsa acestor abilitati, ne este foarte greu sa razbim in viata, cu incredere si rezilienta, oricat de multe resurse cognitive sau financiare am avea la dispozitie si oricat de bune ne‑au fost rezultatele academice de‑a lungul anilor de scoala.
Cu toate ca aceste abilitati sunt esentiale pentru calitatea vietii noastre si sanatatea noastra emotionala, ele nu se dezvolta natural. Este nevoie de atentie si efort constient pentru a creste o fiinta umana in contact cu nevoile si emotiile proprii, capabila sa initieze si sa mentina relatii interumane calde, cu conectare, empatie, respect fata de nevoile celuilalt dar atentie si grija fata de nevoile personale deopotriva.
Ce ne invata stiinta si practica deopotriva, este ca anii mici, ai prescolaritatii si claselor primare, reprezinta perioade optime de dezvoltare in care copiii sunt extrem de pregatiti sa invete si sa exerseze functionarea sociala si managementul emotional. Functionarea in mediul scolar, in clasa si in pauze, intalnirile din parc de la petreceri sau din locurile de joaca, taberele, sunt tot atatea contexte in care copiii petrec timp laolalta, in activitati mai mult sau mai putin structurate, mai simple sau mai complexe, cu diferite reguli si obiective. Acestea sunt situatiile perfecte in care copiii devin constienti de nevoile personale si ale celorlalti, experimenteaza tot felul de raspunsuri emotionale la intalnirea cu regulile, solicitarile, limitele contextului sau ale altor copii si sunt nevoiti sa ia decizii si sa se foloseasca de strategii diferite pentru a functiona impreuna. Unii vor fi coplesiti, unii se vor retrage, altii vor avea comportamente agresive fata de cei din jur, obiecte sau propria persoana, unii se vor bloca, altii vor plange, unii vor negocia, altii vor cauta solutii – toate aceste instante sunt oportunitati de constientizare, invatare, consolidare, schimbare, flexibilizare de raspunsuri emotionale si sociale care ii vor ajuta treptat pe copii sa functioneze din ce in ce mai sanatos, autentic si adaptativ, cu grija si respect pentru siguranta fizica si emotionala proprie si a celor din jur.
Este nevoie insa de ghidajul atent si intelept al adultilor din jurul copiilor, pentru ca toate aceste lucruri sa se intample. Mentionam in debutul acestei marturisiri ca recomandarile legate de dezvoltarea abilitatilor de management emotional si relationare sociala a copiilor au fost cel mai frecvent oferite de mine in cadrul experientelor de formare profesionala pe care le‑am facilitat. La fel de frecvent venea si intrebarea “Cum facem asta?”
Manualul elaborat cu inspiratie si rigurozitate stiintifica de Andrei si Bianca, ofera raspunsuri complexe la aceasta intrebare. Este o colectie valoroasa de resurse concrete puse la dispozitia profesionistilor din domeniul educatiei si sanatatii copiilor, care vor gasi in interiorul acestei carti sugestii de activitati variate si amuzante, interactive si ludice, destinate copiilor din clasele primare, precum si recomandari de prelucrare a acestor experiente impreuna cu copiii, astfel incat ei sa internalizeze treptat mesajele si modalitatile de actiuni exersate.
Sunt increzatoare ca orice copil care va fi implicat in oricare dintre aceste activitati va beneficia de mesajele valoroase impletite in scenariile propuse de autori si orice profesionist care acceseaza acest manual va descoperi un instrument util, placut si eficient pentru imbunatatirea calitatii relatiilor sociale din cadrul grupurilor de copii pe care le indruma.

Diana Stanculeanu
Expert national in sanatate mentala


Data aparitie 2023
Editie Editia I
ISBN 978-606-28-1601-8
Loc aparitie Bucuresti
Numar de pagini 192
Autor

Andrei-Ionel Mocanu, Bianca Stîncan

Numar pagini 192

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll