Toamna patriarhului

Literar, cartea mea cea mai importanta, cea care poate sa ma salveze de la uitare este Toamna patriarhului... A fost romanul care m-a facut cel mai fericit scriindu-l, caci este cel pe care am vrut dintotdeauna sa-l scriu si, în acelasi timp, cel în care mi-am împartasit plenar propriile experiente si confesiuni... Într-adevar, este un roman-marturie, o autobiografie încifrata...







Daca ar fi sa-l definesc prin doar câteva cuvinte, l-as defini ca pe un poem despre singuratatea puterii... Tema puterii a reprezentat o constanta a literaturii latinoamericane de la începuturile ei, de înteles fiindca dictatorul este unicul personaj mitologic zamislit de America Latina...







Am scris Toamna patriarhului asa cum se scriu versurile, cuvânt cu cuvânt... Structura sa este în spirala, ceea ce permite ca timpul sa se comprime si sa se depene simultan mai multe fire narative... Monologul multiplicat la nesfârsit face posibila interventia a nenumarate voci neidentificate, asa cum se petrec lucrurile în realitate... Dintre toate cartile mele, este cea mai experimentala si cea care ma intereseaza în cel mai înalt grad ca aventura politica...







Gabriel García Márquez