Accidentul

Ce urmează îți va îngheța sângele în vene. Și nu pentru că în povestea Freidei McFadden e iarnă afară...

Însărcinată în opt luni, singură și disperată, Tegan vrea doar să lase în urmă viața care se destramă în jurul ei. Așa că pornește la drum, hotărâtă să ajungă la fratele ei — dar o furtună de zăpadă o aruncă în afara șoselei și îi schimbă destinul pentru totdeauna.

Blocată într-o zonă izolată din Maine, cu mașina stricată și glezna fracturată, Tegan se teme că a făcut o greșeală teribilă. Apoi se întâmplă un miracol: este salvată de Hank și Polly Thomson, un cuplu care îi oferă adăpost în cabana lor călduroasă, până când viscolul se va opri.

Dar curând își dă seama că ceva nu e în regulă. Polly, fostă asistentă medicală, pare tot mai instabilă, aproape obsedată de sarcina ei. Hank e mai rezervat, dar ascunde un secret la fel de întunecat. Tegan trebuie să facă tot ce-i stă în putere ca să se salveze — pe ea și pe copilul nenăscut.

Recenzii

„Freida îi încurajează pe cititori să nu îi judece pe alții după aparențe sau presupuneri. Natura întunecată și răsucită a poveștii, care amintește de o combinație între „Misery” și „Rosemary’s Baby”, creează o atmosferă înfiorătoare, dar captivantă.” - Florence

„Au fost atât de multe aspecte ale acestei cărți care mi-au plăcut. Intriga complexă, răsturnările neașteptate și finalul surprinzător m-au lăsat fără cuvinte.” - Cindy

„În stilul clasic al Freidei, există o întorsătură la final — de fapt, mai mult de una. Poate că vei reuși să anticipezi una sau două, dar sunt sigură că cel puțin una te va lua prin surprindere. Au fost foarte puține indicii care să ducă spre ea, dar în același timp m-a șocat — și cui nu-i place asta?” - Jennifer

Fragment din carte
„N-am mai ucis pe nimeni până acum. Nu sunt genul care comite crime. Sunt un om bun. Nu mint. Nu înșel. Nu fur. Abia dacă ridic vocea din când în când. Am făcut în viață foarte puține lucruri de care să-mi fie rușine. Și totuși, iată unde am ajuns. M-am așteptat ca persoana care se află acum sub mine să se zbată. Dar nu m-am așteptat să se zbată atât.

Nu m-am așteptat la o luptă în toată regula. Sau la țipetele astea înfundate. Aș putea să mă opresc. Nu e prea târziu. Mi-au mai rămas vreo cincisprezece secunde ca să mă hotărăsc

dacă vreau să ucid – treizeci de secunde, cu totul. Dar nu mă pot opri. Pur și simplu, nu pot.”