Omul duplicat

Traducere din limba portugheză de Georgiana Bărbulescu

Tertuliano Máximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. E divorÅ£at, deseori deprimat ÅŸi duce o viaţă de rutină. Urmând sfatul unui coleg de a încerca să se distreze puÅ£in, într-una din zile închiriază un film, care însă nu-i face nici o plăcere. Târziu în noapte, se trezeÅŸte din somn cu sentimentul că nu e singur în casă. Revine în sufragerie, unde lăsase deschis videoplayerul cu filmul înăuntru, ÅŸi descoperă figura unui actor care îi seamănă perfect. Din acest moment, povestea se va transforma într-un thriller în care victima se află în căutarea propriei identităţi.

„Într-un fel, se poate spune că, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, carte după carte, am reuÈ™it să implantez în omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred că fără ele n-aÈ™ mai fi cel care sunt azi; fără ele poate că viaÈ›a mea n-ar fi putut să devină altceva decât o schiță imprecisă, o promisiune care, ca atâtea altele, n-ar fi rămas decât o promisiune.”
(José Saramago)

„Avem de-a face cu un fenomen neiertător de violare a teritoriului: o invazie mutuală de identitate. DeÈ™i dublurile se despart cu dinÈ›ii strânÈ™i (ca să nu muÈ™te), o ură metafizică, letală, a prins deja rădăcini în relaÈ›ia dintre ei. Va creÈ™te într-o răzbunare care se manifestă în simetrii neînfricate È™i duce la tragedie — pusă în scenă cu suspans È™i dezvoltată cu ingeniozitate. Mai mult, pentru că acesta este un roman de Saramago, ceea ce este îngrozitor, apoi trist până la lacrimi, apoi ironic până la diabolic reuÈ™eÈ™te să fie de asemenea È™i amuzant. Și, dincolo de asta, există tandreÈ›ea. Scriitorul foloseÈ™te o singură mască È™i pentru tragedie, È™i pentru comedie.” (The New York Times)

„Cred că romanul nu este atât un gen literar, cât un spaÈ›iu literar, ca o mare umplută de multe râuri. Romanul primeÈ™te frânturi ale È™tiinÈ›ei, filozofiei, poeziei, le conÈ›ine pe toate; nu înseamnă pur È™i simplu să spui o poveste.” (José Saramago)

„Romanele lui José Saramago inventează o circumstanță ciudată — un fel de ce-ar fi dacă, aÈ™a cum se întâmplă în science-fiction — pe care o populează cu o umanitate nefericită... Și, înainte de a-È™i lăsa personajele să se miÈ™te, aranjează pentru ele o comedie umană, în care să se poată juca. O grădină a raiului cu un È™arpe viclean È™i un măr care explodează. În diferite proporÈ›ii, este vorba de o furie socială — melancolică, amuzantă È™i uneori înspăimântătoare.” (The New York Times)