Pavel si Stefan

Nu sunt deloc puține lucrările apărute în întreaga lume referitoare la misiunea glorioasă a Apostolului Gentililor. De aceea, este firesc să ne așteptăm la întrebarea: de ce încă o carte despre Pavel din Tars? Este un omagiu adus marelui slujitor al Evangheliei sau sunt prezentate în ea informații mai detaliate despre viața lui?

În privința celei dintâi ipoteze, suntem printre primii care recunoaștem că marele Convertit din Damasc nu are nevoie de măruntele noastre omagii; însă la cea de-a doua vom răspunde afirmativ, pentru a ne atinge astfel obiectivul pe care ni-l propunem, acela de a trimite pe scena umanității, cu ajutorul resurselor de care dispunem, anumite informații păstrate în tradiția tărâmurilor spirituale referitoare la misiunea încredințată marelui Prieten al Gentililor.

Scopul nostru esențial nu s-ar putea limita doar la rememorarea unor pasaje sublime din vremurile apostolice, ci constă în primul rând în prezentarea acestui lucrător fidel sub înfățișarea lui autentică, de om transformat întru Iisus Cristos și dedicat misiunii lui dumnezeiești. 

Precizăm de asemenea că scopul nostru nu este acela de a realiza o simplă biografie romanțată. 

Lumea este plină de astfel de fișe educative referitoare la faptele sale cele mai remarcabile. Dorința noastră cea mai mare și sinceră este aceea de a reaminti luptele acerbe și încercările aspre ale unei inimi extraordinare, care s-a ridicat deasupra conflictelor omenești pentru a urma pașii Maestrului, printr-un efort neîncetat.

Existența bisericilor mediocre din zilele noastre și falsele aspirații ale credincioșilor din diversele ramuri ale creștinismului justifică aceste intenții ale noastre. 

Peste tot există înclinația către o stare de lene a spiritului și tendința de a face eforturi minime. Mulți discipoli își dispută prerogativele Statului, în timp ce alții, care s-au îndepărtat cu bună știință de munca cea dreaptă, imploră protecția supranaturală a Cerului. Templele și devoții se complac bucuroși în situații convenabile, preferând dominația aspectelor și a darurilor de ordin material.

Observând panorama tuturor acestor sentimente, realizăm că este foarte util să readucem la lumină figura de neuitat a generosului apostol.

Mulți au comentat viața lui Pavel, dar atunci când nu i-au atribuit anumite favoruri gratuite din partea Cerului, ei l-au prezentat ca pe un fanatic cu inima uscată. Pentru unii, el a fost un sfânt predestinat căruia Iisus i-a apărut printr-o acțiune mecanică a Grației; pentru alții a fost un spirit abuziv, exigent și aspru, înclinat să-i combată pe cei din jur cu o vanitate aproape crudă.

Nu vom adopta aceste poziții extremiste.

Dorim să amintim faptul că Pavel a primit darul sfânt al viziunii glorioase a Învățătorului la porțile Damascului, dar nu putem uita declarația lui Iisus referitoare la suferințele care îl așteptau din iubire față de numele Său.

Cert este că memorabilul țesător își avea misiunea lui dumnezeiască; dar cine trăiește în această lume fără a avea o misiune de la Dumnezeu? Mulți oameni vor spune că ei nu își cunosc propria misiune, că o ignoră cu desăvârșire, dar noi le putem răspunde că pe lângă ignoranță, este vorba și de neatenție, precum și de multe capricii nocive.

Cei mai exigenți vor obiecta că Pavel a primit o chemare directă; însă, în realitate, orice om, cu excepția celor care sunt foarte grosieri, este convocat personal în serviciul lui Cristos.

Formele pot varia, dar esența apelului este întotdeauna aceeași. Invitația de a ne împlini misiunea ne parvine uneori într-un mod subtil, pe neașteptate; majoritatea oamenilor rezistă însă chemării generoase a Domnului. Iar Iisus nu este un maestru al violențelor; dacă figura lui Pavel se distinge astăzi atât de mult în ochii noștri, aceasta se datorează faptului că el a auzit chemarea, s-a lepădat de sine, s-a căit, și-a luat crucea în spate și L-a urmat pe Cristos până la sfârșitul îndatoririlor lui din planul fizic. În mijlocul persecuțiilor, bolilor, infirmităților, ocărilor, ironiilor, deziluziilor, trădărilor, lapidărilor, biciuirilor și încarcerărilor, Pavel din Tars a fost un om îndrăzneț și sincer, care a mers printre umbrele lumii la întâlnirea cu Maestrul, care i-a apărut și i-a vorbit în momentul de răscruce al vieții sale.

A fost cu mult mai mult decât o ființă predestinată, a fost un făptuitor, care a muncit zilnic pentru Lumină.

În timp ce Pavel orbecăia prin tenebrele experiențelor umane, Maestrul l-a chemat din sfera Sa de strălucire nepieritoare, iar el i-a răspuns: „Doamne, ce dorești să fac?”

Între el și Iisus era o prăpastie, pe care apostolul a știut să o treacă în decenii de luptă mântuitoare și constantă.

Obiectivul nostru este tocmai demonstrarea acestui fapt, pentru a putea înțelege apoi ce ne revine nouă înșine de făcut, ca muncă proprie, pentru a putea merge la întâlnirea cu Iisus.

Un alt scop al acestui efort umil este recunoașterea faptului că apostolul nu putea ajunge la această realizare printr-o acțiune izolată în lume.

Fără Ștefan nu l-am fi avut pe Pavel din Tars. Marele martir al creștinismului timpuriu a avut o influență mult mai vastă în experiența lui Pavel decât ne-am putea imagina doar citind textele cunoscute în lucrările pământești. Viețile celor doi se întrepătrund cu o misterioasă frumusețe. Contribuția lui Ștefan și a altor personaje din această poveste adevărată confirmă necesitatea și universalitatea Legii Cooperării. Pentru a înțelege amploarea acestui concept, să ne amintim că Iisus, a cărui milostivire și putere cuprind totul, a căutat compania a 12 ajutoare pentru a întreprinde reînnoirea lumii.

În plus, fără cooperare nu ar putea exista iubire, iar iubirea este forța lui Dumnezeu care echilibrează Universul.

Parcă îi văd deja pe critici consultând textele și examinând versetele pentru a scoate la lumină greșelile din modesta noastră lucrare. Celor bine intenționați le mulțumim sincer că au luat cunoștință de această lucrare, realizată de o ființă supusă greșelii, și le vom declara că această carte modestă a fost scrisă de un spirit pentru cei care trăiesc în Spirit; iar pentru a răspunde pedanților dogmatici din toate timpurile vom recurge chiar la Evanghelie, repetându-le că litera ucide, iar spiritul dă viață. 

Oferind așadar această umilă lucrare fraților noștri de pe Pământ, ne exprimăm speranța că exemplul Marelui Convertit va deveni mai clar în inimile noastre, pentru ca fiecare discipol să poată estima cât de mult îi revine lui însuși să muncească și să sufere din iubire față de Iisus Cristos.