Taina iertarii. Calea spre linistea sufletului

„Încă o carte despre iertare”, veți spune, sătui oarecum de prea des invocata iertare. În care, guralivi, excelăm toți, dar în care rezultatele reale sunt tot mai reduse. Și nu doar în viețile noastre, ci în lumea care ne înconjoară. O lume de neiertători. De judecători subiectivi și de conștiințe ale neiertării cu valoare de săbii de samurai. Iar eu am să vă răspund: nu, nu este o carte despre iertare. Ci despre cum să aducem mai aproape de noi iertarea lui Dumnezeu și împăcarea cu noi. Mă voi strădui să nu o scriu ca pe o lecție, ci ca pe o împreună-făptuire de pace. Un soi de dialog de liniștire, seara, pe banca odihnei, după o zi aprinsă de un soare teribil. Ca o carte de rugăciune smerită pe Cale spre iertare.

Trecând printre oameni, îi văd, deseori, răniți de neiertare. Cartea aceasta, sper, să fie o fereastră prin care să aibă curaj să privească spre Împărăția lui Dumnezeu. Curajoși! Iertători! Împliniți!

PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA

Cartea îți va fi alături dacă:

· Vrei să înțelegi iertarea ca vindecare, nu ca judecată.

· Porți în suflet supărare, vină sau neiertare.

· Crezi că ai greșit prea mult ca să mai fii iertat.

· Mergi la Spovedanie, dar simți că ai nevoie să o înțelegi mai profund.

· Nu te-ai mai spovedit de mult și nu știi cum să te întorci.

· Cauți îndrumări simple pentru pregătirea Spovedaniei, cu rugăciuni și pași practici.

· Ai nevoie să deosebești pocăința sinceră de autocondamnare și deznădejde.

Recenzii:

„De când a murit, nu mai puteam spune «Tatăl nostru» până la capăt. Mă opream la «facă-se voia Ta». Cartea asta m-a făcut să plâng și să încerc din nou. Tot mă doare. Dar acum mă rog.” – Teodora

„Am doi frați și nu ne mai vorbim din cauza pământului rămas de la părinți. Tata a murit supărat că ne-am certat. Cartea asta m-a mângâiat mai tare decât orice vorbă. I-am sunat eu primul.” – Sorin

„Am purtat o supărare aproape douăzeci de ani. Cartea aceasta m-a făcut să înțeleg că omul plecase din viața mea, dar eu rămăsesem legată de el. Am plâns și, după ani, am făcut primul pas.” - Elena

„Credeam că Spovedania este locul unde mergi să fii certat. Cartea aceasta mi-a arătat că este locul unde încetezi să mai fugi. Am închis-o și mi-am căutat un duhovnic.” – Ecaterina

„De ani întregi mă spovedesc, dar abia acum am înțeles că am mers de multe ori cu frică, nu cu nădejde. Părintele Necula mi-a adus aminte că Dumnezeu nu mă așteaptă cu o listă în mână, ci cu brațele deschise. Sunt cuvinte care nu se citesc. Se așază în rană și o liniștesc.” – Maria

Fragment din carte
„Din pat m-au întâmpinat doi ochi care îmi aminteau că am dinainte un om. Un luptător. Părea ireal cum boala îi topise trupul.

Știindu-i reținerea față de spovedanie, l-am rugat doar să mă lase să-mi pun geanta „pastorală" lângă dulapul său până dimineață. A acceptat bucuros și ne-am pus pe povești. Era pasionat de istorie și am vorbit câte-n lună și-n stele. Am plecat prieteni.

O săptămână am urcat la el în „chilie" seară de seară. Mi-a povestit că lucrase la o mare fabrică din oraș, la secția de „inele de siguranță". Mi-a explicat că inelul este un soi de pană de siguranță pentru fiecare rotiță supusă efortului mecanic. Mi-a și desenat.

În seara în care a simțit că pleacă, m-a prins de mână și mi-a zis zâmbind: „Părinte, să iei geanta, că eu n-o s-o mai pot păzi!" Apoi a continuat: „Părinte, știu că plec, dar vreau să știi ceva. Ai fost inelul meu de siguranță, ca să nu mă pierd pe ultima sută de metri!"