Calitatea vietii si politicile publice privind bunastarea sociala

Literatura dedicată naşterii statului bunăstării este foarte vastă, iar studierea ei duce la concluzia că nu există doar un stat al bunăstării ci variate modele ale acestuia care au fost dezvoltate în diferite contexte istorice şi politice. Statul bunăstării este fără îndoială o evoluţie a statului, un răspuns la cererea crescândă pentru siguranţă economico-socială. Putem considera statul bunăstării ca fiind o instituţie socială (tipică pentru ţările dezvoltate) care produce, organizează, distribuie şi reglementează bunurile sociale şi serviciile (dimensiune instituţională) şi este răspunzător pentru oferirea oamenilor a unor bunuri stabilite de comun acord cât şi servicii pentru a proteja familiile şi indivizii împotriva contingenţelor sociale şi pentru a stabiliza mediul socio-economic (dimensiunea funcţională). Această responsabilitate se poate baza pe noţiunea de cetăţenie (aceasta însemnând că statul este responsabil pentru bunăstarea cetăţenilor săi) sau mai pe larg pe temeiuri etice (statul trebuie să ofere, cel puţin, un anume nivel de bază al protecţiei pentru toţi cetăţenii săi). Bunăstarea socială reprezintă o stare de echilibru în care indivizii și comunitățile își pot satisface nevoile de bază, trăiesc într-un mediu sigur și au acces la resursele necesare pentru a-și dezvolta potențialul. Doar printr-o abordare integrată și cuprinzătoare se poate crea un mediu în care sănătatea emoțională și bunăstarea socială să se sprijine reciproc pentru a asigura o calitate a vieții ridicată pentru toți membrii societății.